Un român a strălucit la Wimbledon după 42 de ani

Un-român-a-strălucit-la-Wimbledon
Horia Tecău a câștigat proba de dublu a turneului și a călcat pe urmele lui Ilie Năstase

 

De 42 de ani de așteptare, a avut nevoie tenisul românesc pentru a se mândri cu un nou câștigător în cadrul turneului de Mare Șlem de la Wimbledon.
La ediția din 1973, Ilie Năstase cucerea titlul probei masculine de dublu, alături de americanul Jimmy Connors, o altă legendă a tenisului acelor vremuri. Cei doi învingeau în ultimul act perechea formată de australienii John Cooper/Neale Fraser, scor 3-6, 6-3, 6-4, 8-9(3), 6-1.

 

Horia Tecău și Jean-Julien Rojer au primit un cec în valoare de 475.000 de euro
Victorie de 475.000 de euro
În 2015, a venit rândul unui alt român să ridice deasupra capului unul dintre cele mai râvnite trofee din tenis. Horia Tecău (30 de ani) a evoluat în ultimul act al probei de dublu, alături de olandezul Jean-Julien Rojer, împotriva echipei formate de Jamie Murray (Marea Britanie) și John Peers (Australia). Românul și coechipierul său s-au impus la capătul a trei seturi echilibrate, scor 7-6(5), 6-4, 6-4.

 

Horia mai pierduse trei finale la Londra
Pentru performanța de la Londra, Tecău și Rojer au primit din partea organizatorilor un cec în valoare de 475.000 de euro și 2.000 de puncte ATP.
Pentru tenismenul constănțean, finala din acest an nu a fost o premieră. Horia mai jucase de trei ori cu trofeul pe masă, dar pierduse de fiecare dată, în 2010, 2011 și 2012, împreună cu suedezul Robert Lindstedt, fostul său partener. Astfel, Tecău a bifat și primul titlu cucerit la dublu, într-un turneu de Mare Șlem. În 2012, la Australian Open, el își trecuse în cont trofeul acordat învingătorilor de la dublu mixt.

 

Dublu campion la juniori
Victoria din acest an este și o confimrare pentru Horia.
Românul câștigase același titlu, dar la competiția rezervată juniorilor, în 2002 și 2003, împreună cu Florin Mergea, fostul său partener, pe care la această ediție l-a eliminat în faza semifinalelor.

 

Serena, la un pas de Graf
Serena Williams este de neoprit la turneele de Mare Șlem. Americanca a câștigat finala disputată împotriva ibericei Garbine Muguruza, la capătul a două seturi, scor 6-4, 6-4 și a triumfat pentru a șasea oară pe iarba londoneză. „Nu îmi vine să cred că am reușit din nou Grand Slam. Este ceva incredibil. Acum câțiva ani nu imi imaginam că pot juca așa bine și că voi câștiga din nou aici. Garbine a jucat foarte bine”, a declarat Serena. Liderul WTA a ajuns la un total de 21 de victorii în turneele de Grand Slam și mai are nevoie de un succes pentru a egala recordul nemțoaicei Steffi Graf. Williams are în acest moment patru trofee de Mare Șlem câștigate consecutiv: US Open (2014), Australian Open, Roland Garros și Wimbledon (2015).

 

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

AEP: Peste 14.500 de alegători înregistraţi pe portalul www.votstrainatate.ro

Un număr de 14.510 alegători români s-au înregistrat online pe portalul www.votstrainatate.ro, până luni, ora 14.00, cu 4.400 mai mulţi ...

Românii pot denunța abuzurile în muncă din Spania în limba proprie: Vezi pliant în limba română

Informații cu privire la drepturile lucrătorilor și modul de denunț al nerespectării acestora. Ce trebuie făcut în cazul încălcării drepturilor ...

România a participat la o Seara interculturală în Pozuelo de Calatrava, Ciudad Real

La invitația Primăriei localității Pozuelo de Calatrava, reprezentanți ai Consulatului României la Ciudad Real au participat, duminică, 4 august 2019, ...

Entrevista a Mercedes Albi: Dolores de Pedroso, la hija de una princesa rumana que se enamoró del flamenco

Mercedes Albi, escritora especializada en danza, ha efectuado una interesante investigación sobre la figura de Dolores de Pedroso y Sturdza ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO