Începând cu 1 octombrie 2020, Universitatea din Salamanca a deschis prima catedră universitară de limbă și literatură română din Spania, a cărei titulară este prof. univ. dr. Luminița Marcu, informează Ambasada României în Regatul Spaniei.
Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon
Citește Ultimele Știri
Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es
Cu această ocazie, ambasadorul României în Regatul Spaniei, Gabriela Dancău, i-a transmis felicitări pentru contribuția semnificativă la consolidarea relațiilor româno-spaniole în domeniul educației, cultural și lingvistic, un rezultat al activității sale universitare susținute pe teritoriul Spaniei. Deschiderea primei catedre universitare din Spania dedicate limbii și literaturii române reflectă interesul sporit și constant al studenților spanioli pentru cunoașterea aprofundată a limbii, literaturii și culturii române, precum și deschiderea mediului universitar către predarea uneia dintre cele 24 de limbi europene.
Această premieră la nivel universitar are potențialul de a deschide calea unor noi schimburi culturale și la nivel educațional și de apropiere a celor două popoare, pe care le unesc deja rădăcinile latine, comunitatea românească perfect integrată în Spania și parteneriatul strategic pe toate componentele sale.
Abonează-te pentru a primi știrile pe email
Foto: Ambasada României în Spania / Embajada de Rumanía en España – Facebook
VEZI ULTIMELE ȘTIRI
VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Reuniunea informală a miniștrilor responsabili cu locuirea

Bilanțul Consulatului itinerant organizat de Consulatul General de la Madrid, în Santa Cruz de Tenerife, în perioada 6-10 noiembrie 2023

Concert de vioară și pian, la Madrid, susținut de muzicienii Alexandru Tomescu și Sînziana Mircea
