Debitorii spanioli şi nu băncile trebuie să plătească taxa de timbru pentru creditele ipotecare

Curtea Supremă din Spania a revenit marţi asupra unei decizii anterioare şi a hotărât că băncile nu trebuie să plătească taxa de timbru pentru creditele ipotecare, o decizie care scuteşte băncile de rambursarea unei sume de mai multe miliarde de euro debitorilor, care timp de mai mulţi ani au plătit această taxă de timbru, transmite Reuters, preluat de AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, anunţă că la nivel guvernamental vor fi iniţiate negocieri cu toate statele membre pentru a ...
Citește Mai Mult
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, urmărit internaţional de autorităţile judiciare spaniole pentru omor, a fost prins de ...
Citește Mai Mult
Statele membre UE au importat în 2018 articole de îmbrăcăminte în valoare de 166 miliarde euro, dintre care puţin peste ...
Citește Mai Mult

Citește Ultimele Știri

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, anunţă că la nivel guvernamental vor fi iniţiate negocieri cu toate statele membre pentru a ...
Citește Mai Mult
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, urmărit internaţional de autorităţile judiciare spaniole pentru omor, a fost prins de ...
Citește Mai Mult
Statele membre UE au importat în 2018 articole de îmbrăcăminte în valoare de 166 miliarde euro, dintre care puţin peste ...
Citește Mai Mult

Decizia de marţi este o întoarcere la 180 de grade a unei hotărâri emise la mijlocul lunii octombrie, când Curtea Supremă din Spania a provocat o surpriză când a decis că băncile, şi nu clienţii, sunt responsabile din punct de vedere legal pentru plata taxei de timbru, o decizie care atunci a provocat scăderi substanţiale pentru acţiunile băncilor.

Chiar dacă decizia din octombrie era considerată definitivă, o comisie specială a Curţii Supreme a deliberat în ultimele două zile dacă trebuie să se revină asupra deciziei. 28 de magistraţi de la Curtea Supremă au decis marţi, cu 15 voturi pentru şi 13 contra, că aceia care trebuie să plătească taxa de timbru pentru creditele ipotecare sunt clienţii băncilor.

Taxa de timbru pentru creditele ipotecare variază între 0,5% şi 1,5% din valoarea creditului, în funcţie de regiunea din Spania unde este colectată. Estimările cu privire la impactul posibil al deciziei Curţii Supreme asupra sectorului financiar spaniol variază, însă agenţia de rating Moody’s a apreciat că ar fi vorba de un impact de 2,3 miliarde euro dacă decizia din luna octombrie ar fi fost implementată retroactiv pentru ultimii patru ani.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

Asociaţia băncilor din Spania (AEB) a salutat decizia de marţi a Curţii Supreme, apreciind că este una în linie cu cadrul legal din alte stat europene. În schimb, organizaţia consumatorilor (OCU) a spus că decizia Curţii Supreme este una „jenantă” şi a pus sub semnul întrebării independenţa justiţiei. O altă organizaţie care reprezintă interesele consumatorilor (Adicae) a anunţat că va încerca să obţină anularea acestei decizii.

Chiar în timp ce magistraţii deliberau, au fost organizate demonstraţii în faţa Curţii Supreme iar faptul că până la urmă curtea a decis să revină asupra deciziei precedente i-a făcut pe protestatari să spună că justiţia este vulnerabilă la presiunile venite din partea sectorului financiar.

Ministrul spaniol al Muncii, Magadalena Valerio, a declarat că Guvernul de la Madrid va respecta decizia Curţii Supreme, care în zilele următoare va da publicităţii şi motivarea deciziei de marţi.

Foto: pixabay.com