Vremuri mai mult decât interesante pentru piața auto din România…
Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon
Citește Ultimele Știri
Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es
- Această nouă reducere, care se adaugă celei din luna februarie și care a însumat în total peste 1.000 de ...
De la 1 februarie 2017, prin Legea nr. 1/2017, a fost abrogată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 care reglementează timbrul de mediu pentru autovehicule. Prin această măsură legislativă, cei care vor să își cumpere o mașină rulată, orientându-se spre piețe auto din străinătate, pot cumpăra ce mașină doresc, fără grija taxei de primă înmatriculare, cunoscută ca timbru de mediu sau taxă auto.
Această eliminare a taxei auto a fost întâmpinată cu multă bucurie de către cei interesați de achiziționarea unui autoturism second hand de pe piețe din străinătate, deoarece bugetul nu mai trebuie echilibrat între cele două costuri: o parte din buget reprezenta costul propriu-zis al mașinii, iar o altă parte reprezenta taxa auto. Această împărțire a bugetului, de cele mai multe ori era dezechilibrată de un cost mare pentru taxa auto. De exemplu, pentru o mașină cu an de fabricație în jurul anului 2000 și cu normă de poluare Euro 1 sau Euro 2, costul de achiziție depășea ușor 500 euro, iar taxa auto putea reprezenta până la de 3 ori costul mașinii sau chiar mai mult. Dacă bugetul nu permitea achiziționarea autoturismului dorit direct de pe piețe externe, de ex. prin depășirea unui buget de 1.500 de euro, orientarea la cele înmatriculate și rulate de pe piața auto din România ducea la o depășire a bugetul de 3.000 euro pentru cazul exemplificat. Astfel această eliminarea a taxei auto este primită cât se poate de bine de cei care au tot amânat achiziționarea unei mașini, dovadă stau și cifrele comunicate de RAR.
Abonează-te pentru a primi știrile pe email
În ianuarie 2017, RAR a eliberat documente pentru 37.437 de mașini de ocazie și doar pentru 8.000 noi. Registrul Auto Român a primit în prima lună a anului solicitări de eliberare a documentelor necesare înmatriculării pentru doar 8.000 de mașini noi. În schimb, alte 37.437 de solicitări au fost pentru vehicule de ocazie. Potrivit AGERPRES, Capital a calculat că raportul dintre mașinile de ocazie și cele noi a urcat la aproape 5/1. Eliminarea timbrului de mediu a adus în reprezentanțele Registrului Auto Român (RAR) din întreaga țară o avalanșă de mașini de ocazie. Asta încă din ianuarie, când mulți doritori de vehicule second-hand au ales să înceapă demersurile pentru ca, imediat ce taxa avea să dispară, în februarie, să-și poată înmatricula vehiculul.
Nu toată lumea a primit cu bucurie eliminarea taxei auto…
Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!
La polul opus, nu așa de fericiți sunt cei care deja au achitat timbrul de mediu, deoarece prin abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2013 care reglementează timbrul de mediu pentru autovehicule a fost eliminată nu doar taxa auto, ci și normele pentru restituirea pe cale administrativă a vechilor taxe auto. Conform actului normativ abrogat, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule urma să se ramburseze pe parcursul a cinci ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora. Datorită efectelor Legii nr. 1/2017, restituirea timbrului de mediu este posibilă doar în instanță.
Ce spun reprezentații APIA despre eliminarea taxei auto?
Vânzările de autovehicule noi au înregistrat un salt de 17,8% în 2016, în comparație cu anul anterior, însă previziunile pentru 2017 relevă faptul că va avea loc o diminuare a cifrelor din piață, din cauza eliminării timbrului de mediu și neînlocuirii acestuia cu o măsură echivalentă, potrivit datelor de specialitate prezentate de reprezentanții Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), într-o conferință de presă, conform AGERPRES.
„Anul 2016 înregistrează un nou record al înmatriculărilor de autoturisme rulate provenite din import, respectiv circa 300.000 de unități, ceea ce reprezintă o creștere cu 20% comparativ cu anul 2015. Dacă la situația de mai sus adăugăm eliminarea timbrului de mediu, fără ca acesta să fie înlocuit de măsuri echivalente, putem considera că avem, la începutul anului 2017, o conjunctură nefavorabilă pe piața auto, ceea ce face ca acest an să fie unul de scădere, poate chiar consistentă, a vânzărilor de autoturisme. Un calcul estimativ arată că, odată cu dispariția timbrului de mediu, vom avea un raport al vânzărilor de 1 la 5, față de 1 la 3 (mașină nouă vândută vs mașini rulate vândute – n. r.)”, a declarat președintele APIA, Ernest Popovici, conform sursei citate.
Eliminarea taxei auto aduce în discuție măsuri compensatorii pentru industria auto…
La începutul lunii ianuarie, Daniel Constantin, vicepremier și ministru al Mediului, a susținut că vor exista măsuri compensatorii pentru industria auto, odată cu eliminarea timbrului de mediu, argumentând că principala problemă în acest sector nu este colectarea, ci cheltuirea fondurilor și dezvoltarea de programe, conform sursei citate.
Timbrul de mediu pentru autovehicule a fost inclus în cele 102 taxe nefiscale eliminate de la 1 februarie.
Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană.