Obezitatea infantilă, mai răspândită în sudul Europei (raport OMS)

Ţările din sudul Europei prezintă cea mai ridicată rată de supraponderalitate şi obezitate infantilă din regiune, însă în ultimii ani a fost înregistrat un regres al numărului de cazuri, a anunţat joi o agenţie europeană pentru sănătate, citată de DPA, preluat de AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

Membrii Parohiei Ortodoxe Române din Talavera de la Reina, provincia Toledo - la Castilla-La Mancha, Spania. El día Universal de la IA se ...
Citește Mai Mult
La Guardia Civil busca a Dana Leonte, una joven de 31 años de nacionalidad rumana desaparecida el pasado 12 de junio ...
Citește Mai Mult
Devenit o tradiţie, Festivalul RomânIA Autentică, ajuns la cea de-a patra ediţie, se va desfăşura în ajun de Sânziene, în 23 ...
Citește Mai Mult

Aproximativ unul din cinci băieţi din Italia, Cipru, Spania, Grecia, Malta sau San Marino sunt obezi, conform Biroului european al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), cu sediul în Copenhaga.

Pe de altă parte, Joao Breda, directorul Biroului european al OMS pentru prevenirea şi controlul bolilor necontagioase a menţionat într-un comunicat că a fost înregistrată o descreştere a ratei obezităţii în mai multe state, printre acestea numărându-se Italia, Portugalia, Spania şi Grecia datorită ”unui efort foarte semnificativ” prin care a fost abordată această problemă.

Ţările în care se înregistrează cele mai puţine cazuri de obezitate infantilă sunt Franţa, Norvegia, Irlanda, Letonia şi Danemarca. Rata obezităţii în aceste state este între 5% şi respectiv 9% în cazul băieţilor şi fetelor, conform datelor preliminare prelevate între 2015 şi 2017 în cadrul Iniţiativei OMS privind supravegherea obezităţii infantile.

Programul a monitorizat începând din anul 2007 tendinţele cazurilor de supraponderalitate şi obezitate în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani pe baza evaluărilor făcute pe un grup de 250.000 de copii din Regiunea Europeană a OMS care cuprinde 53 de ţări. În total 38 de ţări au luat parte la această analiză. Marea Britanie şi Germania nu s-au numărat printre acestea, a precizat OMS.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

Susţinerea unei alimentaţii sănătoase – care să includă mai multe fructe şi legume – şi un stil de viaţă activ se numără printre recomandările specialiştilor pentru prevenirea greutăţii excesive la copii.

Breda a adăugat că părinţii şi familiile trebuie fie sensibilizaţi cu privire la ”problema obezităţii infantile ţinând cont că, potrivit informaţiilor noastre, multe mame nu-şi recunosc copiii ca fiind supraponderali sau obezi”, se menţionează în comunicat.

Foto: AGERPRES