Bilanțul celor decedați în incendiul din clubul Colectiv a ajuns, miercuri dimineața, la 50, în timp ce peste 70 de persoane rănite sunt internate în continuare în spitalele bucureștene, iar alte 36 au fost transportate, în ultimele zile, pe calea aerului, spre unități medicale din străinătate, dintre care 7 au decedat, informează AGERPRES.
Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon
Citește Ultimele Știri
Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es
Citește Mai Mult
Citește Mai Mult
Citește Mai Mult
Medicul Adrian Stănculea de la Spitalul de Arși a declarat miercuri că doi dintre pacienții răniți în club Colectiv care se aflau în stare gravă internați în unitatea medicală „par a se îndrepta spre bine”, ei putând fi transferați săptămâna viitoare pe Secția de arși în cazul în care evoluția lor este una bună.
„Au mai rămas 14 în spital. Pacienta de care vă ziceam ieri a fost preluată chiar în cursul după-amiezii și dusă în Germania. Trei pacienți — pe terapie intensivă, 11 în restul spitalului. Cei 11 sunt chiar bine, vorbim, mai glumim cu ei, unii sunt chiar foarte veseli, mai povestesc din accident, vor să vorbească, mănâncă, se deplasează, au început recuperarea aproape toți. Cei din terapie intensivă, cei doi foști în stare gravă, par a se îndrepta spre bine. Sperăm să nu avem surprize, dar probabil că săptămâna viitoare, dacă toate lucrurile merg bine, o să îi transferăm și pe ei pe Secția de arsuri. Mai este o singură pacientă care încă este dependentă de ventilație mecanică”, a spus medicul.
Abonează-te pentru a primi știrile pe email
El a precizat că familia pacientei intubate a refuzat transferul în străinătate. „Pentru cea dependentă de ventilație, familia a refuzat transferul, iar ceilalți doi nu. Au înțeles toți că vor avea o evoluție favorabilă”, a spus șeful Secției de anestezie, conform sursei citate.
VEZI ULTIMELE ȘTIRI
VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

19 ani de la atentatele teroriste de la Madrid: printre victime, 16 români și-au pierdut viața
Citește Mai Mult

Campania „Noi susținem excelența!” lansează ediția a IV-a, 2022-2023!
Citește Mai Mult

Românii din Spania au petrecut la Madrid, la Festivalul Mărțișorului dedicat Zilei Femeii
Citește Mai Mult

Ambasada României în Regatul Spaniei a organizat la Madrid vizita de lucru a ministrului Muncii din România, dl Marius-Constantin Budăi, în perioada 28 februarie – 2 martie 2023
Citește Mai Mult