Brexit: Deputații europeni stabilesc condițiile în care aprobă acordul de retragere a Marii Britanii din UE

Conferința Președinților, ce reunește liderii grupurilor politice din Parlamentul European și pe președintele acestuia, a aprobat miercuri seară o propunere de rezoluție întocmită de liderii a patru grupuri europarlamentare și de președintele Comisiei pentru afaceri constituționale a PE (AFCO), în care stabilesc condițiile pentru aprobarea finală de către legislativul european a oricărui acord privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, relevă un comunicat de presă al PE, preluat de AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Uniunea Muncitorilor Români din Spania, alături de Radio Românul și Ziarul El Rumano en España dorește să transmită de Ziua ...
Citește Mai Mult
Românii sărbătoresc pretutindeni Ziua Națională a României! LA MULȚI ANI, DE ZIUA ROMÂNIEI! LA MULȚI ANI, ROMÂNI!  INTRARE LIBERĂ! După ...
Citește Mai Mult
Mulțumim prietenilor care ne-au onorat cu prezența la recepția organizată de Ambasada României în Regatul Spaniei, la 29 noiembrie, cu ...
Citește Mai Mult

Proiectul de rezoluție a fost elaborat de liderii grupurilor politice din PE, respectiv cel popular (PPE) Manfred Weber, socialist (S&D) Gianni Pittella, liberal Guy Verhofstadt și ecologist, Philippe Lamberts și Ska Keller, precum și de președintele AFCO, Danuta Hübner.

Documentul va fi dezbătut și supus la vot în plenul PE miercuri, 5 aprilie, în cadrul sesiunii de la Strasbourg. El acordă o mare importanță tratamentului echitabil față de cetățenii celor 27 de țări care rămân membre UE și subliniază necesitatea reciprocității și nediscriminării între cetățenii Regatului Unit care trăiesc în Uniunea Europeană și cetățenii UE care trăiesc în Regatul Unit.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Regatul Unit trebuie să se poată bucura în continuare de drepturile sale, dar și să își respecte toate obligațiile în temeiul Tratatului UE până la ieșirea oficială, inclusiv angajamentele financiare din cadrul bugetului UE pe termen lung, chiar dacă aceste angajamente depășesc data retragerii. Aceasta înseamnă și că Regatul Unit va trebui să accepte în continuare cele patru libertăți, jurisdicția Curții Europene de Justiție, contribuțiile bugetare generale și politica comercială comună UE, până când procesul de retragere este finalizat.

Eurodeputații insistă și pe importanța abordării situației frontierei dintre Irlanda și Irlanda de Nord.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


‘O retragere ordonată este atât o cerință absolută, cât și o condiție prealabilă pentru orice posibil viitor parteneriat UE — Regatul Unit. Acest lucru nu este negociabil. Privilegiul de a fi membru al Uniunii vine cu responsabilități și aceste responsabilități înseamnă garantarea celor patru libertăți. Cele patru libertăți sunt liantul Uniunii Europene și sunt indivizibile’, a susținut președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, într-o conferință de presă.

Renunțarea la Brexit este posibilă, dar regulile sunt foarte clare. Dacă Marea Britanie decide să-și schimbe poziție, nu o poate face singură. Toate statele membre trebuie să decidă, a adăugat el.

Grupurile politice europarlamentare și AFCO notează că ar fi împotriva legislației UE ca Regatul Unit să înceapă negocieri privind posibile acorduri comerciale cu alte țări înainte de a părăsi UE și se așteaptă, de asemenea, la o cooperare sinceră din partea Regatului Unit în negocierile cu privire la legislația și alte domenii de politici, până la momentul retragerii. Aceștia avertizează că acordurile bilaterale între Londra și una sau mai multe țări membre, de exemplu, în ceea ce privește instituțiile financiare din Regatul Unit, ar constitui o încălcare a tratatelor UE.

‘Pentru noi, soluționarea drepturilor cetățenilor cât mai curând posibil este o prioritate absolută. Aceasta ar trebui să fie prima problemă abordată în cadrul negocierilor. Cetățenii nu ar trebui să devină un obiect de negociere’, subliniază Guy Verhofstadt, coordonatorul Parlamentului European pentru Brexit.

Deputații europeni susțin ferm ideea că beneficiile statutului de membru nu pot fi aceleași pentru un stat care părăsește Uniunea. Relația viitoare dintre UE și Regatul Unit ar putea, totuși, să fie un acord de asociere, menționează moțiunea. Un astfel de acord ar necesita respectarea de către Regatul Unit a standardelor UE în ceea ce privește mediul, schimbările climatice, lupta împotriva fraudei și evaziunii fiscale, concurența loială, comerțul și politica socială.

O altă idee subliniată în proiectul de rezoluție este aceea că pot fi începute discuții despre posibile acorduri tranzitorii, bazate pe planuri pentru relațiile viitoare dintre UE și Regatul Unit, dar numai când și dacă au fost realizate progrese considerabile în ceea ce privește acordul de retragere. Un viitor acord de parteneriat poate fi încheiat numai după ce Regatul Unit a părăsit UE, iar un acord tranzitoriu nu poate dura mai mult de trei ani.

Ambasadorul Marii Britanii la Uniunea Europeană, Tim Barrow, i-a înmânat personal președintelui Consiliului European, Donald Tusk, miercuri la ora locală 13:30 (11:30 GMT), scrisoarea de notificare privind declanșarea Brexit-ului. Scrisoarea de notificare, ce a fost semnată marți seară de premierul britanic Theresa May, deschide o perioadă de doi ani de negocieri pentru stabilirea modalității de ieșire a Marii Britanii din blocul comunitar și pentru structurarea relațiilor viitoare dintre Londra și UE.

Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Mesaj-de-1-Decembrie-Ziua-Națională-a-României

Mesaj de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. La mulți ani, România! La mulți ani, Români!

Uniunea Muncitorilor Români din Spania, alături de Radio Românul și Ziarul El Rumano en España dorește să transmită de Ziua ...
Citește Mai Mult
După 3 ani, marele Festival Tezaur Românesc revine în Torrejón-banner-700px

După 3 ani, marele Festival Tezaur Românesc revine în Torrejón

Românii sărbătoresc pretutindeni Ziua Națională a României! LA MULȚI ANI, DE ZIUA ROMÂNIEI! LA MULȚI ANI, ROMÂNI!  INTRARE LIBERĂ! După ...
Citește Mai Mult
Recepție oferită cu prilejul Zilei Naționale a României

Recepție oferită cu prilejul Zilei Naționale a României

Mulțumim prietenilor care ne-au onorat cu prezența la recepția organizată de Ambasada României în Regatul Spaniei, la 29 noiembrie, cu ...
Citește Mai Mult
Peste 50.000 de persoane au apelat la serviciile Consulatului General al României de la Madrid

Peste 50.000 de persoane au apelat la serviciile Consulatului General al României de la Madrid

În spatele statisticilor, se află persoane reale, cu probleme și preocupări concrete, informeazã Ambasada României în Regatul Spaniei. Doamna G.D.I ...
Citește Mai Mult

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO