Comisarul european Thierry Breton: Este important să fie votat certificatul verde COVID

Comisarul european Thierry Breton: Este important să fie votat certificatul verde COVID

Comisarul european pentru Piaţa Internă, Thierry Breton, a declarat că votul pentru utilizarea certificatului verde COVID este important, deoarece acesta, alături de vaccin, asigură „supravieţuirea” în pandemie, informeazã AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că în reuniunea Consiliului European au ...
Târgul de Crăciun din municipiul Craiova este pe locul al treilea în topul celor mai frumoase târguri organizate în Europa, ...
Rectorii celor patru universităţi de stat din Timişoara au lansat proiectul Conferinţei "Smart Diaspora 2023" - diaspora în învăţământul superior, ...

„Este important să fie votat certificatul verde. Da, este important ca acesta să fie utilizat, pentru că ştim că, împreună cu vaccinarea şi certificatul verde, avem cheia pentru a ne asigura supravieţuirea şi, de asemenea, să fim parte pentru ceea ce este important pentru noi toţi – comunitatea europeană”, a afirmat Breton, aflat în vizită la Bucureşti.

„Dacă nu se reuşeşte să învingem acest nou val al pandemiei care vine în calea noastră, s-ar putea să ajungem din nou la măsuri de carantinare generală şi ştim că există şi un preţ – un preţ economic, un preţ social de plătit şi preţul acesta e mult prea ridicat”, a punctat comisarul european, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, şi preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


El a subliniat că nu există nicio altă cale în afara celor două instrumente avute la îndemână – vaccinarea anti-COVID şi certificatul verde.

„Ştim că aceste două instrumente funcţionează. Acum este momentul să acţionăm. Trebuie să fim uniţi să câştigăm împreună această luptă”, a transmis comisarul european.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Breton a făcut apel la solidaritatea europeană. „Noi suntem cu toţii europeni, împărtăşim aceleaşi valori. Desigur că avem tradiţii diferite, istorii diferite, origini diferite, dar suntem cu toţii fiinţe umane şi trebuie să luptăm împotriva pandemiei. (…) Deja avem peste două miliarde de persoane care au fost vaccinate cu succes pe întreaga planetă şi nu au existat probleme”, a completat el.

„Acum este momentul să fim uniţi, pentru că este un război pe care noi îl vom câştiga împreună. (…) La urma urmei, cu toţii împărtăşim aceleaşi valori, noi, ca europeni, împărtăşim aceleaşi valori. Deci, este momentul să fim uniţi şi să reacţionăm acum. Nu mai putem aştepta încă o lună, pentru că virusul nu aşteaptă”, a subliniat Thierry Breton.

Potrivit acestuia, este nevoie de „curaj politic” pentru implementarea certificatului verde. La nivel mondial, sunt 70 de ţări care deja practică această măsură, a precizat el.

Comisarul european a remarcat că în România rata de vaccinare anti-COVID este foarte scăzută faţă de media în UE, de 75% din populaţie imunizată împotriva virusului.

Şeful DSU, Raed Arafat, a evidenţiat şi el importanţa implementării certificatului verde, care este „o unealtă, un mecanism prin care se face o limitare a răspândirii bolii şi se face o protecţie a comunităţii, chiar dacă, pentru unele persoane, efectele acestui certificat nu sunt unele plăcute”.

El a subliniat că folosirea certificatului verde COVID este „un lucru temporar”. „Însă soluţiile temporare trebuie luate cât mai repede şi implementate cât mai repede ca să prevenim decesele şi să prevenim un nou val major”, a punctat şeful DSU.

La rândul său, şeful CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a făcut apel la solidaritate în interiorul UE. „Trebuie să înţelegem că cetăţenii României au aceleaşi drepturi cu ceilalţi cetăţeni din ţările europene. România nu este o ţară de mâna a doua, România este la fel ca celelalte ţări europene şi, din acest punct de vedere, atitudinea noastră trebuie să fie similară, pentru că populaţia Europei nu poate să fie în siguranţă până când celelalte populaţii din ţările membre ale Uniunii Europene nu sunt în siguranţă”, a afirmat el.

Potrivit lui Valeriu Gheorghiţă, rolul certificatului verde este de „triaj epidemiologic”. „Nu este admisibil să tolerăm decese, sute de decese care altfel ar fi putut fi prevenite. (…) Trebuie să privim această măsură nu ca pe o măsură restrictivă, să schimbăm modul în care privim această măsură şi să înţelegem că este o măsură necesară de prevenire a infecţiei cu SARS-CoV-2, chiar dacă nu este o măsură sută la sută eficientă, pentru că nu avem, de altfel, o măsură sută la sută eficientă”, a arătat preşedintele CNCAV.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: Comisia Europeană în România / Facebook

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

La tercera edición: BUSINESS SUPPORT MADRID – Un Evento para Tu Negocio

BUSINESS SUPPORT MADRID es el evento más importante dedicado al entorno empresarial rumano de España, nacido del deseo de apoyar a los ...

Una de las dos niñas de origen rumano, rescatadas en el pantano de Trasona, falleció en el Hospital Universitario Central de Asturias

Una de las dos niñas de origen rumano, rescatadas el miércoles (3 de julio de 2019) cuando se estaban ahogando ...

Tragedie la o petrecere în Spania: O fetiţă din România s-a înecat şi o alta este în stare gravă

O fetiţă de 11 ani din România s-a înecat într-un lac din regiunea Asturia şi o alta, de 10 ani, ...

Claudiu Mihăilă, românul din Spania care a luat 2 medalii de AUR la Campionatul Mondial de Kung Fu, Emeishan (China)

11 medalii pentru România la Campionatul Mondial de Kung Fu: 3 aur, 3 argint și 5 bronz! Competiția s-a desfășurat ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.