De joi, timp de trei zile – doliu național în memoria Regelui Mihai I

Joi, vineri și sâmbătă sunt zile de doliu național pe teritoriul României, în memoria Regelui Mihai I, informează AGERPRES.
Decizia a fost luată săptămâna trecută de Guvern.
În aceste zile, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul României în bernă va fi arborat la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ și de cultură, misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiunile ce navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine, potrivit legii, și persoanelor fizice dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință.
Totodată, televiziunile, radiourile și instituțiile de cultură trebuie să își adapteze programul în mod corespunzător.
După încetarea din viață a Regelui Mihai, Consiliul Național al Audiovizualului le-a reamintit radiodifuzorilor obligația de a respecta, în cadrul programelor audiovizuale, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, dreptul la viață privată — prevăzute în legislația audiovizualului — și de a trata cu decență și responsabilitate aceste momente.
Regele Mihai I a murit pe 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani, la reședința sa din Elveția.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului suveran al României a fost adus miercuri în țară.
Conform programului anunțat de Casa Regală, toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Regelui vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal joi, între orele 8,00 și 22,00, și vineri, între orele 8,00 și 22,00.
Sâmbătă, fostul suveran va fi înmormântat la Curtea de Argeș.

Foto: AGERPRES


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Ziua națională a produselor agroalimentare românești este marcată, începând cu anul 2017, la data de 10 octombrie, fiind instituită prin ...
Miniştrii Economiei şi Finanţelor din Spania, Franţa, Cehia, Grecia şi România propun o abordare pe 5 piloni privind preţul gazului ...
Incidenţa COVID-19 în Spania a scăzut sub 50 de cazuri la 100.000 de locuitori, ajungând la pragul considerat cu "risc ...

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Re>patriot, programul care își propune să aducă acasă românii din străinătate, pentru a face afaceri în România, continuă la Valencia și Madrid

Proiectul Re>patriot, care își propune să determine românii emigrați să se întoarcă în țară și să fie întreprinzători, continuă cu ...

Uniunea Muncitorilor Români vă invită la a 2-a ediție a Festivalului – Tezaur Românesc

Uniunea Muncitorilor Români vă invită la a 2-a ediție a Festivalului - Tezaur Românesc în perioada 17 - 18 octombrie ...

„Povestiri despre România, țara părinților”, un volum de Petre Crăciun destinat copiilor români din străinătate

Volumul „Povestiri despre România, țara părinților”, semnat de scriitorul Petre Crăciun, este destinat copiilor români din Diaspora și comunitățile istorice ...

Țara adoptivă Spania, o nouă acasă, un cuvânt scris cu litere românești

În ultimii 20 de ani, românii au emigrat, în diferite etape, în Spania. Pe lângă cei care au emigrat în ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI INFORMAȚII UTILE

Nu am găsit niciun articol.

ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.