Donald Tusk: Liderii zonei euro au ajuns la un acord pentru salvarea Greciei

Donald-Tusk-Liderii-zonei-euro-au-ajuns-la-un-acord-pentru-salvarea-Greciei
Liderii zonei euro au ajuns luni în unanimitate la un acord cu privire la Grecia, referitor la un nou program de asistență financiară de la creditorii internaționali (Comisia Europeană, FMI și Banca Centrală Europeană), al treilea program de acest fel în ultimii cinci ani, a anunțat pe Twitter președintele Consiliului European, Donald Tusk, informează DPA.
„Summitul zonei euro a ajuns în unanimitate la un acord. Totul este pregătit pentru activarea Mecanismului European de Stabilitate (ESM) pentru Grecia, cu reforme serioase și sprijin financiar”, a scris Tusk pe contul său de Twitter.

 

Acordul survine după circa 17 ore de negocieri maraton.
Liderii statelor din zona euro s-au reunit duminică seară pentru a decide dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile pentru începerea negocierilor cu Atena privind un nou program de asistență financiară de la creditorii internaționali (Comisia Europeană, FMI și Banca Centrală Europeană), al treilea program de acest fel în ultimii cinci ani. Reuniunea la nivel înalt a zonei euro a fost precedată de una a miniștrilor de finanțe (Eurogrup). Aceștia au elaborat un document potrivit căruia un eventual nou program de asistență financiară pentru Grecia este estimat la 82-86 miliarde de euro.

 

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Oferte și tendințe la o nouă ediție a Târgului de Nunți și Botezuri din Spania

Ați aflat? Viitori miri, proaspeți părinți, oferte peste oferte și noi tendințe în materie de organizare de evenimente vor fi ...

Sărbătorim împreună la Festivalul – Tezaur Românesc din San Fernando de Henares, Madrid

Uniunea Muncitorilor Români vă invită la Festivalul – Tezaur Românesc, duminică, 18 februarie 2018, orele 11-21, în Recinto Ferial San ...

Aur pentru Claudiu Mihăilă, la un concurs de Arte Marțiale din Madrid, organizat de FMJYDA

Sportivul român din Spania pe nume Claudiu Mihăilă excelează în diferite stiluri de luptă din domeniul artelor marțiale. La mijlocul lunii ...

Toledo: La exposición “Rumanía en la Primera Guerra Mundial”, hasta el 20 de febrero 2018

En el marco de la conmemoración del Centenario de la Primera Guerra Mundial y de la Gran Unión, el Instituto ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA

Nu am găsit niciun articol.

VEZI INFORMAȚII UTILE

Nu am găsit niciun articol.

ESPAÑOL

Nu am găsit niciun articol.

VEZI ȘTIRI VIDEO

Nu am găsit niciun articol.