Guvernul a formulat, sâmbătă, printr-o sesizare adresată Curții Constituționale a României, obiecțiuni privind unele aspecte ale Legii referitoare la pensiile speciale ale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de Consilii Județene (Legea de modificare și completare a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali).
Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon
Citește Ultimele Știri
Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es
Citește Mai Mult
Citește Mai Mult
Citește Mai Mult
Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Guvernului remis duminică AGERPRES, sesizarea are în vedere încălcarea mai multor articole din Constituție referitoare la instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiți aleși locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale și neasigurarea finanțării pentru indemnizațiile nou create.
„În forma adoptată, există cel puțin 16.300 de potențiali beneficiari ai legii. Efortul bugetar în 2016 se ridică la 469 milioane lei. În urma impozitării acestor sume, deficitul bugetar rezultat este de 395 milioane lei, peste deficitul agreat de Parlament, și tinde să agraveze stabilitatea cadrului fiscal bugetar. În plus, având în vedere că legea retroactivează, numărul beneficiarilor poate fi mult mai mare, ca și impactul asupra bugetului de stat”, mai informează sursa citată, conform AGERPRES.
Abonează-te pentru a primi știrile pe email
VEZI ULTIMELE ȘTIRI
VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

În perioada 27-31 martie 2023, Consulatul General al României la Madrid va prelua, fără programare, TOATE cererile de titluri de călătorie și declarații de trecere a frontierei PENTRU MINORI
Citește Mai Mult

Cea de-a XIV-a ediţie a Programului „ARC” – program de tabere pentru etnicii români din afara graniţelor
Citește Mai Mult

Consulat Itinerant în Insulele Canare (Tenerife și Gran Canaria)
Citește Mai Mult

Întâlnire de lucru CG Sevilla – Subdelegatul Guvernului Spaniol în provoncia Cadiz
Citește Mai Mult