Justiţie climatică şi o şedinţă ‘fără precedent’ la CEDO: 32 de state reclamate de şase tineri portughezi

Justiţie climatică şi o şedinţă 'fără precedent' la CEDO: 32 de state reclamate de şase tineri portughezi

O şedinţă „fără precedent”: şase tineri portughezi cer socoteală în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) unui număr de 32 de state cărora le impută lipsa de acţiune împotriva încălzirii globale, un dosar care ar putea marca un punct de cotitură în ceea ce priveşte justiţia climatică, transmite AFP, preluat de AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Desfășurarea în cele mai bune condiții a alegerilor din anul 2024 reprezintă o prioritate majoră a Ambasadei și oficiilor consulare ...
Comunicat de presă: Vă invităm să participați joi, 9 mai 2024, la ora 19.00, la sediul Ambasadei (Av. Alfonso XIII, ...
Spitalul construit la „Marie Curie” de Asociația Dăruiește Viață, cu sprijinul a peste 350.000 de donatori și 8.000 de firme, ...

O dovadă a importanţei pe care Curtea de la Strasbourg (estul Franţei) o acordă acestui caz este faptul că Marea Cameră, cea mai înaltă instanţă a sa, se va întruni pe 27 septembrie, începând cu ora 09:15 (07:15 GMT).

Cu 32 de state vizate, acest dosar este, prin amploarea sa, o premieră pentru jurisdicţia europeană: „este un caz unic” în ceea ce priveşte „numărul de state” incriminate, potrivit unei surse din cadrul CEDO.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Decizia, pe care Curtea o va pronunţa peste câteva luni, va fi analizată cu atenţie în contextul exploziei globale a numărului de procese legate de climă: hotărârile sale sunt obligatorii pentru cele 46 de state membre ale Consiliului Europei şi stabilesc jurisprudenţa.

Avocatul celor şase reclamanţi, Gerry Liston, speră la o hotărâre „care să acţioneze ca un tratat obligatoriu impus de Curte” statelor şi care să le îndemne „să îşi accelereze eforturile de atenuare a schimbărilor climatice”.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


„Din punct de vedere juridic, ar fi o schimbare radicală” în ceea ce priveşte justiţia climatică, într-un moment în care instanţele joacă un rol din ce în ce mai important în această luptă, consideră avocatul de la Global Legal Action Network (GLAN), ONG-ul britanic care îi susţine pe tinerii reclamanţi.

– „David versus Goliat” –

Cei şase portughezi, cu vârste între 11 şi 24 de ani, au decis să acţioneze după incendiile violente din 2017, care au ars zeci de mii de hectare şi au ucis peste 100 de persoane în ţara lor.

Aceşti tineri, care se tem pentru sănătatea lor, spun că au simţit „anxietate în faţa catastrofelor naturale şi a perspectivei de a trăi într-un climat din ce în ce mai cald”, a rezumat CEDO într-un comunicat.

Curtea, care nu s-a mai pronunţat vreodată asupra obligaţiilor celor 46 de ţări membre ale Consiliului Europei în această privinţă, va examina mai întâi admisibilitatea cererii – cauza putând fi respinsă fără a fi examinată pe fond.

Această admisibilitate va fi foarte dezbătută, consideră AFP. În timp ce procedura obişnuită presupune mai întâi epuizarea căilor de atac în faţa instanţelor din ţările în cauză, reclamanţii au ales să se adreseze direct CEDO, invocând „sarcina excesivă şi disproporţionată” pe care o presupune lansarea a 32 de proceduri separate în 32 de state.

O şedinţă „fără precedent prin amploarea şi consecinţele sale”, potrivit lui Gearoid O Cuinn, director al GLAN, pentru care acest caz, o poveste tip „David împotriva lui Goliat”, depăşeşte cadrul european: „Niciodată până acum nu au fost atâtea ţări care să fie nevoite să se apere în faţa unei instanţe de judecată, oriunde în lume.”

– „Protejaţi-ne!” –

„Goliat” este reprezentat, aşadar, de cele 32 de ţări europene care, potrivit reclamanţilor, prin emisiile lor de gaze cu efect de seră contribuie la încălzirea globală, consecinţele fiind valuri de căldură şi incendii, inclusiv în ţara lor.

„Guvernele din întreaga lume au puterea de a opri acest lucru, iar europenii aleg să nu o facă”, spune Catarina dos Santos Mota, o reclamantă în vârstă de 23 de ani. Dacă aceştia „nu reuşesc să ne protejeze, atunci este de datoria (CEDO) să intervină”.

Cele 27 de state ale UE, Rusia, Turcia, Elveţia, Norvegia şi Regatul Unit sunt vizate în reclamaţia depusă în septembrie 2020. Iniţial, figura şi Ucraina, dar reclamanţii au renunţat să o mai vizeze după invazia Rusiei.

În solicitarea lor, tinerii portughezi invocă mai multe texte internaţionale privind clima, inclusiv Acordul de la Paris din 2015, şi indică mai multe încălcări ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, între care articolele 2 (dreptul la viaţă) şi 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi familiale).

„Cred cu adevărat că acest caz va schimba lumea”, spune Claudia Duarte Agostinho, 24 de ani, cea mai în vârstă dintre reclamanţi.

Două prime dosare privind climatul, care vizau Elveţia şi Franţa, au fost examinate în martie de CEDO, care nu s-a pronunţat încă.

Numărul de procese legate de climă s-a dublat între 2017 şi 2022, potrivit Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu. Integral pe www.agerpres.ro

SURSA: AGERPRES

Foto: pixabay.com

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

SECȚII DE VOTARE ALEGERI PENTRU PARLAMENTUL EUROPEAN – 9 IUNIE 2024

SECȚII DE VOTARE: ALEGERI PENTRU PARLAMENTUL EUROPEAN – 9 IUNIE 2024

Desfășurarea în cele mai bune condiții a alegerilor din anul 2024 reprezintă o prioritate majoră a Ambasadei și oficiilor consulare ...
Spectacol Aniversar Junii Sibiului 80 de Ani BILETE și DETALII AICI

Spectacol Aniversar Junii Sibiului 80 de Ani: BILETE și DETALII AICI

Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului sărbătorește 80 de ani de la înființare, aducând o bucată din autenticul folclor românesc ...
Premiile Diaspora oferite în Madrid pentru Femeile Românce de Excelență

Premiile Diaspora oferite în Madrid pentru Femeile Românce de Excelență

Premiile Diaspora la Madrid: Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, FADERE – Federația Asociațiilor de Români din Europa împreună cu ...
ROMÂNIA, CATALONIA și INSULELE BALEARE O viziune strategică și consolidarea punților economice

ROMÂNIA, CATALONIA și INSULELE BALEARE: O viziune strategică și consolidarea punților economice

Promovarea oportunităților de afaceri și atragerea investițiilor spaniole reprezintă o preocupare constantă a Ambasadei României în Regatul Spaniei. În acest ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO