Nissan ar putea amâna cu şase luni închiderea fabricilor din Spania

Nissan Motor este pregătit să amâne până în iunie 2021 închiderea celor trei fabrici pe care ale are în Barcelona, dar numai dacă angajaţii reiau activitatea, a anunţat Frank Torres, şeful operaţiunilor industriale din Spania ale producătorului auto nipon, transmite Reuters, preluat de AGERPRES.

Citește Ultimele Știri

DESCARCĂ NOUA APLICAȚIE RADIO ROMÂNUL PE TELEFON PE IPHONE SAU ANDROID! La Radio Românul din Spania ai muzica ta preferată ...
Citește Mai Mult
CEREREA PENTRU DREPTUL LA PENSIE ȘI ACTELE NECESARE SE POT DEPUNE PRIN E-MAIL: Depunerea cererii pentru dreptul la pensie și ...
Citește Mai Mult
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a publicat un set de instrucţiuni adresate lucrătorilor români care muncesc sau au ...
Citește Mai Mult

Decizia de a închide în decembrie 2020 fabricile din Barcelona şi de a concedia aproximativ 3.000 de angajaţi a provocat proteste, iar autorităţile de la Madrid s-au angajat să încerce să convingă Nissan să rămână în ţară.

Decizia face parte din noul plan de restructurare pe plan global al producătorului auto nipon.

Amânarea închiderii fabricilor până în iunie 2021 implică şi un acord privind compensarea angajaţilor concediaţi, care va trebui încheiat până la începutul lunii august, când se termină perioada de negocieri. În schimb, Nissan nu va face concedieri până la finalul lui 2020, a informat Frank Torres.

Acesta a adăugat că amânarea va permite autorităţilor spaniole să găsească o altă companie care ar putea fi interesată de cele trei fabrici, în condiţiile în care Nissan nu vede o alternativă la închiderea unităţilor.

Şi costul închiderii este în centrul dezbaterii din Spania privind decizia Nissan. Raul Blanco, secretar de stat pentru industrie în Guvernul Spaniei, aprecia recent că pentru Nissan ar fi mai ieftin să investească în fabrica sa din Barcelona decât să o închidă.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook.
Urmărește-ne pe Facebook, mulțumim pentru apreciere!

„Este mult mai ieftin să investeşti decât să pleci”, a afirmat oficialul spaniol, adăugând că asta ar costa compania peste un miliard de euro, pentru a rezolva problemele contractuale şi cele cu forţa de muncă. Fabrica are nevoie de „investiţii care au fost întârziate, în valoare de aproximativ 300 de milioane de euro”, susţine oficialul.

Industria auto este responsabilă pentru aproximativ 10% din PIB-ul Spaniei, conform datelor guvernamentale.

În acest moment, singurele fabrici Nissan din Europa sunt cele din Spania şi Marea Britanie.

Şi partenerul de alianţă Renault are unităţi de producţie în Spania, la Palencia, Valladolid şi Sevilla.

Spania este a patra mare piaţă auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei, Franţei şi Italiei.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.), are 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

Sursa: www.agerpres.ro
Foto: pixabay.com