Românii din străinătate trebuie să depună declaraţiile de venit la ANAF până la 25 mai

Persoanele fizice nerezidente care datorează impozit pe venit pentru anul 2016 și sunt administrate de Administrația fiscală pentru contribuabili nerezidenți, depun formularul 200 „Declaraţie privind veniturile realizate din România” până la data de 25 mai 2017, la Administrația fiscală pentru contribuabili nerezidenți din cadrul Direcției generale regionale a finanțelor publice București, informează Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Categoriile de persoane fizice nerezidente administrate de Administrația fiscală pentru contribuabili nerezidenți sunt:
a) persoane fizice nerezidente, care nu au pe teritoriul României un sediu permanent și care obțin venituri din transferul titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română şi din transferul titlurilor de valoare emise de rezidenţi români, potrivit art. 223 alin. (2) lit. g din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,
b) persoanele fizice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, care obţin venituri din activităţi independente impozabile în România, și care optează pentru regularizarea impozitului pe venit, potrivit art. 226 din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,
c) persoanele fizice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri care realizează venituri din România în calitate de artişti de spectacol sau ca sportivi, din activităţile artistice şi sportive, indiferent dacă acestea sunt plătite direct artistului sau sportivului ori unei terţe părţi care acţionează în numele acelui artist sau sportiv, și care optează pentru regularizarea impozitului pe venit, potrivit art.227 din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Informaţii suplimentare se pot obţine:
– apelând Biroul central de asistenţă telefonică a contribuabililor la numărul de telefon 031.403.91.60;
– de la birourile pentru asistenţa contribuabililor din cadrul organelor fiscale.

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Dreptul la pensie pentru românii care au lucrat în străinătate. Pensiile de stat în străinătate. Pensii pentru limită de vârstă

- Pensiile de stat în străinătate - Pensii pentru limită de vârstă - Cererea de pensionare Dacă ați lucrat în ...

Vrei să vezi festivalul online cu 10 artiști invitați pe telefon? Află ce trebuie să faci!

Ai aflat? Pe 14 iunie 2020, de la ora 16 (ora Spaniei) va avea loc primul nostru festival online care ...

Întâlnire a ambasadorului României cu delegatul guvernului spaniol în Andaluzia

În prima zi a vizitei sale de lucru în Comunitatea Autonomă Andaluzia, pe 5 iunie 2020, ambasadorul României în Regatul ...

Întâlniri ale ambasadorului României cu lideri ai patronatelor agricole din Andaluzia

Pe parcursul zilei de 5 iunie 2020, ambasadorul României în Regatul Spaniei, doamna Gabriela Dancău, însoțită de domnul Bogdan Stănescu, consul ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO