Șase fotografi români, finaliști la cea mai mare competiție de fotografie din lume

Șase fotografi români se numără printre finaliștii top 10 în lume la trei dintre categoriile celui mai mare concurs de profil la nivel mondial, organizat de World Photography Organisation și ai cărui laureați vor fi anunțați la 28 martie și 22 aprilie, potrivit unui comunicat al organizatorului competiției, preluat de AGERPRES.


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Răşinari, din judeţul Sibiu, este marele câştigător al României în cadrul celei de-a doua ediţii a competiţiei mondiale "Best Tourism ...
Dragi români de pretutindeni, Vă transmit, atât din partea mea, cât și din partea întregii echipe a Departamentului pentru Românii ...
Anul Nou era sărbătorit de babilonieni încă de acum 6000 de ani, la prima lună nouă de după solstițiu. Festivalul ...

Adi Bulboacă a fost nominalizat ca finalist la categoria Arhitectură din cadrul competiției Professional, iar Ioana Moldovan la categoria Viață Cotidiană din cadrul aceleiași competiții, ambii înscriind în concurs un portofoliu de lucrări alcătuit din 5-10 imagini. Lista finaliștilor competiției Open îi include pe Alex Andrieși, la categoria Enhanced, Radu Dumitrescu-Elian la categoria Cultură și Sorin Rechitan la categoria Natură. De asemenea, Rareș Taciu a fost nominalizat ca finalist cu o singură fotografie, care a răspuns temei impuse — ”Beauty” — din cadrul competiției Youth.

Adrian Bulboacă a fost nominalizat la categoria Arhitectură din competiția Professional pentru seria de fotografii intitulată ”Silver Beach Hotel” (”Hotelul Silver Beach”), care reflectă arhitectura distinctivă a hotelului Silver Beach, cu vedere la Lacul Balaton din Ungaria. ”Am avut ocazia să fiu cazat pentru patru zile la hotelul Silver Beach, în luna noiembrie 2016. Hotelul a fost construit între 1978 — 1983. Toate camerele erau libere, astfel că am putut să explorez întreaga stațiune pe cont propriu. Locul are un stil retro și patină pe care sper că am fost în stare să o capturez. Am fost fascinat de cât de dezolant, dar în același timp primitor vizual, putea fi acest hotel ‘anacronic’ ”, a descris Adrian Bulboacă creațiile sale.


Abonează-te pentru a primi știrile pe email


Ioana Moldovan a fost nominalizată la categoria Viață cotidiană din competiția Professional pentru seria de fotografii intitulată ”A country doctor and her calling” (”Vocația unui medic de țară”) care prezintă povestea medicului Floarea Ciupitu, care profesează de peste trei decenii în satul Gângiova, din sud-vestul României. ‘Sunt profund onorată și copleșită de faptul că am fost inclusă pe lista finaliștilor. Însă nu e vorba despre mine, ci despre această femeie incredibilă, un medic de țară, care într-un sistem sanitar românesc profund viciat găsește cumva mijloacele de a se devota pacienților ei și de a-și realiza vocația’, a spus Ioana Moldovan, fotojurnalist liber profesionist, fotograf documentarist și scriitoare, cu lucrări publicate în New YorkTimes, Al Jazeera, Huffington Post, LensCulture, Radio France Internationale și Vice, distinstă cu premiul Bill Eppridge Memorial pentru Excelență și adevăr în jurnalism foto și a cărei contribuție remarcabilă la evidențierea adevărului prin intermediul fotojurnalismului a fost recunoscută de Ambasada SUA la București, după cum se menționează în comunicat.

Alex Andrieși a fost inclus pe lista finaliștilor în categoria Enhanced din competiția Open cu fotografia ”Far from gravity” (”Departe de gravitație”), realizată în Grenoble, Franța, o imagine ce ”reflectă blândețea, inocența și fragilitatea copilului”, după cum se arată în comunicat. Născut în România, Alex Andrieși s-a mutat în Franța pe când era copil. Acolo i-a crescut pasiunea pentru cinema și bricolaj și așa a început să creeze propriile sale imagini. La 16 ani s-a mutat în Paris în căutarea inspirației. Lucrările sale au fost expuse în Montepellier. ”Să fiu selectat ca finalist e ca și cum aș avea o cheie mică, dar care deschide o ușă mare”, a spus fotograful.


Pentru alte știri interesante, urmărește-ne pe Facebook!


Radu Dumitrescu-Elian este pe lista scurtă la categoria Cultură a competiției Open cu imaginea ”The Prayer” (”Rugăciunea”), obținută în Bucovina, ce descrie viața frumoasă și simplă a Paraschivei, o femeie de 76 de ani, care locuiește într-o casă fără electricitate și care își citește rugăciunile la lumina lumânărilor. ”Am fost extrem de bucuros când am citit e-mail-ul încât a trebuit să-l parcurg de câteva ori pentru a mă asigura că e adevărat”, a comentat fotograful.

Sorin Rechitan a fost nominalizat la categoria Natură, în competiția Open, pentru imaginea intitulată ”Altai Wanderer” (”Călătorul din Altai”), o fotografie spectaculoasă alb-negru, a unui alpinist care escaladează Muntele Belukha, cel mai înalt vârf al Munților Altai din Rusia.

Rareș Taciu a ajuns cu fotografia ”Remember” (”Aducere aminte”) pe lista scurtă în competiția Youth, care le-a cerut tinerilor fotografi, cu vârste cuprinse între 12 și 19 ani, să înscrie o singură imagine care să răspundă unor cerințe impuse și temei ”beauty” (”frumusețe”). Fotografia lui Rareș Taciu ”este un frumos portret al prietenei fotografului, Mara, realizat cu lumină naturală”, menționează comunicatul.

Nu mai puțin de 227.596 de fotografii din 183 de țări au fost înscrise în competiția Sony World Photography Awards 2017.

Câștigătorii categoriei Open vor fi anunțați la 28 martie, iar cei ai competițiilor Professional și Youth în cadrul ceremoniei de premiere care va avea loc la Londra, la 20 aprilie.

Lucrările tuturor finaliștilor vor fi expuse alături de fotografiile câștigătoare în cadrul expoziției Sony World Photography Awards & Martin Parr — 2017 de la Londra, între 21 aprilie și 7 mai.

Organizată de World Photography Organisation, competiția Sony World Photography Awards aniversează în 2017 cea de-a zecea ediție.

Premiile, care constau în echipament foto de ultimă generație, o excursie la ceremonia de premiere de la Londra și premii în bani în valoare de 30.000 de dolari, recunosc și recompensează cele mai bune fotografii contemporane realizate anul trecut și înscrise în cele patru competiții — Professional, Open, Youth și Student Focus, jurizate anonim de profesioniști recunoscuți în industria fotografică, atent selecționați de World Photography Organisation, o platformă globală de comunicare pentru industria foto, cu o prezență în peste 180 de țări.

Foto: AGERPRES

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Românii din provincia spaniolă Almeria au primit vizita ministrului Natalia-Elena Intotero

Provincia spaniolă cu cel mai mare procent de străini este Almeria. Dintre aceștia, cei mai numeroși sunt românii, aproximativ 43.000 ...

MRP: Comunitatea românească din Castellón de la Plana, cel mai mare grup de străini din întreaga țară

În Spania, un cetățean străin din 5 este român, comunitatea românească fiind cel mai mare grup de străini din întreaga ...

Garda Civilă spaniolă a destructurat o organizaţie infracţională care exploata muncitori din România şi Republica Moldova

Garda Civilă spaniolă a destructurat o organizaţie infracţională care exploata muncitori din România şi Republica Moldova, informează instituţia pe site-ul ...

Românii din Insulele Canare, dialog util și transparent cu ministrul pentru Românii de Pretutindeni

Interesați de tot ceea ce se întâmplă în România și aflați în permanentă legătură cu cei de acasă, românii din ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO