Iohannis: Prin tot ceea ce a facut, Mihai I și-a pus întreaga viață în slujba națiunii române

Președintele Klaus Iohannis a scris în cartea de condoleanțe de la Castelul Peleș că, prin tot ceea ce a făcut, regele Mihai I și-a pus întreaga viață în slujba națiunii române și va rămâne în memoria colectivă ca un simbol al luptei poporului român pentru libertate, informează AGERPRES.
„A plecat dintre noi un lider veritabil, care a reprezentat țara cu onoare, curaj și patriotism, în vremuri grele, devenind un reper de identitate și solidaritate pentru națiune: Majestatea Sa Regele Mihai I al României. Prin tot ceea ce a făcut, Mihai I și-a pus întreaga viață în slujba națiunii române și a servit cu abnegație, demnitate și responsabilitate țara în care s-a născut. Românii l-au iubit, l-au respectat și sunt convins ca el va rămâne în memoria colectivă ca un simbol al luptei poporului român pentru libertate”, a scris șeful statului, care a venit, miercuri, să îi aducă un ultim omagiu fostului suveran.
Klaus Iohannis afirmă că amintirea regelui Mihai I va rămâne mereu vie în sufletele românilor.
„În aceste clipe triste, transmit condoleanțele mele întregii Familii Regale. Sunt alături de toți cei care respectă amintirea Regelui Mihai I și care, în aceste momente, își exprimă regretele față de trecerea la cele veșnice a uneia dintre cele mai proeminente personalități ale istoriei noastre.Sunt convins că amintirea regelui Mihai I va rămâne mereu vie în sufletele românilor. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a mai scris președintele.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al regelui Mihai a fost adus, miercuri, pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române. Ulterior, a fost transportat cu mașina la Sinaia, unde a fost așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș.
Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul regelui vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal din București miercuri, între orele 21,00 și 24,00, joi, între orele 8,00 și 22,00, și vineri, între orele 8,00 și 22,00.
Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, la Curtea de Argeș și va fi precedată de ceremonii în Capitală. La aceste manifestări și-au anunțat prezența reprezentanți ai mai multor case regale din lume, printre care foștii suverani spanioli Juan Carlos și soția sa Sofia și prințul Charles, moștenitorul coroanei britanice, potrivit ambasadelor Spaniei, respectiv Regatului Unit, la București.
* Klaus Iohannis a sosit la Castelul Peleș; i-a adus un ultim omagiu regelui Mihai
Președintele Klaus Iohannis a sosit, miercuri, la Castelul Peleș pentru a-i aduce ultimul omagiu regelui Mihai.
Klaus Iohannis a depus o coroană de flori și a aprins o lumânare la intrarea în Castelul Peleș, după care a intrat în Holul de onoare. Șeful statului a prezentat condoleanțe principesei Margareta, Custodele Coroanei române, și principelui Radu.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai va rămâne la Castelul Peleș până la ora 18,00 după care va fi transportat la Palatul Regal din București.

Foto: AGERPRES


Instalează Aplicația Radio Românul pe Telefon

Descarca Radio Romanul in App Store iPhone Apple


Descarca Radio Romanul in Google Store Android

Descarcă aplicația și astfel poți asculta Radio Românul oriunde te-ai afla în Spania și în lume! Radio Românul este: Aproape de Tine!

Citește Ultimele Știri

Cel Mai Citit Ziar al Românilor din Spania PeriódicoElRumano.es

Guvernul a aprobat acordarea de burse în străinătate pentru studii universitare de masterat, doctorat, dar şi pentru stagii postdoctorale şi ...
Veneţia şi-a deschis la sfârşitul acestei săptămâni faimosul carnaval, numeroşii turişti sosiţi în oraşul italian putând admira costumele de epocă, ...
Cea mai bună slănină din judeţul Covasna, dar şi cele mai delicioase preparate afumate din carne vor fi desemnate în ...

 


VEZI ULTIMELE ȘTIRI


VEZI ȘTIRI ROMÂNI SPANIA

Vino pe 1 Martie să petrecem împreună la Festivalul Mărțișorului în Torrejón de Ardoz (Madrid)

Români din Spania: Vă invităm duminică, 1 Martie 2020, să sărbătorim împreună la Festivalul Mărțișorului, în cadrul Târgului de produse ...

Proxeneţi din Galaţi, reţinuţi de procurori; obligau minore să se prostitueze în România şi Spania

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi au reţinut trei persoane pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, ...

Precizări MAE despre amânarea zborului Valencia-București

Referitor la situația creată de amânarea zborului Valencia-București al companiei Wizz Air, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări: Consulatul României la ...

Ziua națională „Constantin Brâncuși”, sărbătorită într-un mod inedit la Madrid

La împlinirea a 144 de ani de la nașterea artistului român Constantin Brâncuși, întemeietorul sculpturii moderne și unul dintre cei mai ...

VEZI ȘTIRI SPANIA


VEZI EVENIMENTE SPANIA


VEZI INFORMAȚII UTILE


ESPAÑOL


VEZI ȘTIRI VIDEO